Spre-amiaza vieţii noastre muritoare ajuns, într-o pădure-ntunecoasă mă rătăcii pierzând dreapta cărare.
Nu-i chip să spun, căci prea cumplit m-aj şi mă-nfioară gândul ei, ce cruntă mă-mprejmuia, ce-adâncă şi stufoasă.
Nici moartea în durerea ei n-o-nfruntă; dar până-a spune ce mi-a fost spre bine, de celelalte, amintire, cântă.
Infernul (ediție digitală)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu